Proiect de raport final, adoptat în Comitetul TAX3

Miercuri, 27 februarie a.c., Comisia specială pentru nereguli financiare, evaziune fiscală și evitarea sarcinilor fiscale (TAX 3) a Parlamentului European a aprobat proiectul de raport final. În document se subliniază importanța aplicării eficiente a normelor, inclusiv prin impunerea unor sancțiuni disuasive, precum și printr-o cooperare sporită a statelor membre în vederea combaterii eficiente a spălării banilor, a evaziunii și a fraudei fiscale. Coraportorul Luděk Niedermayer (PPE, Republica Cehă) a recunoscut că, în privința anumitor principii, nu s-au făcut compromisuri, cum este cazul principiului concurenței libere și nedenaturate, stabilirii ratelor minime, declanșării unei cooperări consolidate în domeniul fiscal, sarcinii administrative a contribuabililor cinstiți. Jeppe Kofod (S&D, Danemarca) a declarat că grupul politic european din care face parte a solicitat o cotă minimă de impozitare efectivă pentru a opri tendința de scădere a încasării impozitelor corporative. La rândul său, Philippe Lamberts (copreședinte, Grupul Verzilor/ALE) a susținut că este regretabilă împiedicarea, de către conservatori și liberali, adoptării unei cote minime de impozitare pentru companiile mari din UE.

Comisia aprobă modificarea regimului fiscal danez, însă deschide o nouă anchetă

Vineri, 22 februarie a.c., Comisia Europeană a aprobat extinderea la două noi tipuri de nave a schemei de ajutor pentru sectorul transportului maritim din Danemarca. Prin acest regim modificat, companiile maritime care folosesc anumite tipuri de nave pot beneficia de o scutire de la plata impozitului pe venit pentru navigatori. Comisia Europeană a considerat că această măsură este în conformitate cu Orientările comunitare privind ajutoarele de stat pentru transportul maritim.

Pe de altă parte, în data de 28 februarie a.c., Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă ajutorul de stat oferit de Danemarca și Suedia pentru legătura feroviară-rutieră Øresund este în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. Îndeosebi, ancheta se referă la garanțiile privind împrumuturile acordate consorțiului de către Danemarca și Suedia și măsurile fiscale aplicate de către Danemarca.

Negocierile continuă cu privire la Directiva privind protecția denunțătorilor de nereguli

Cititi articol integrqal pe site CECCAR , site :